DU1-INTRODUCERE IN GEOLOGIE - RO

16 terms

Următorii termeni sunt incluși în prima unitate didactică a manualului ”GHID-INTERPRETER DE GEOTURISM”, creat în cadrul Programului UE ERASMUS. Numele proiectului: GEOTUR: Validarea și recunoașterea a două unități de competențe în turismul geologic. Proiect numărul 2018-1-ES01-KA202-050397

Căderi de roci

o deplasare gravitațională, prin cădere sau rostogolire rapidă a unor fragmente de roci pe o pantă abruptă.

Calderă

o zonă depresionară formată în urma evacuării magmei din camera magmatică. În cazul erupțiilor masive din camere sau rezervoare magmatice, aflate la adâncimi relativ mici, plafonul camerei nu mai este susținut de magmă. În acest caz el se poate prăbuși în golul rămas, dând naștere unei depresiuni de ordinul kilometrilor.

Camera magmatică

un rezervor de magmă în crusta Pământului, unde magma poate să se afle temporar în drumul său de la mantaua superioară spre suprafața Pământului.

Carst

proces de dizolvare a rocilor ce generează forme caracteristice, foarte frecvent în zonele calcaroase, dând naștere unor creste, turnuri, fisuri (peșteri), pâlnii sau altor astfel de forme specifice.

Ciclul rocilor

ilustrează relațiile dintre elementele constitutive ale Pământului și procesele geologice - cele trei tipuri de roci (magmatice, metamorfice, sedimentare) se transformă din unele în altele prin procese de alterare și eroziune, topire și expunere la căldură și presiune.

Coliziune continentală

este un tip de mișcare convergentă a plăcilor litosferice în care zonele cu crustă continentală a unor plăci litosferice ajung în contact direct. Coliziunea continentală are loc după consumul complet, prin subducție, a litosferei oceanice ce separă cele două zone, apropierea și sutura blocurilor continentale convergente într-o singură placă litosferică, cu formarea unui lanț orogenic (munte). Coliziunea continentală apare doar pe Terra fiind un proces geologic lent ce durează zeci de milioane de ani.

Crater

deschizătura sau coșul din partea superioară a unui vulcan.

Crustă

este învelișul exterior rigid al Pământului. Este de două tipuri: crustă oceanică și crustă continentală. Crusta continentală are o grosime mai mare, cu valori intre 25 și 70 km, iar crusta oceanică este mai subțire având valori cuprinse între 5 – 15 km. Crusta oceanică și cea continentală sunt separate de următorul înveliș, mantaua, de o discontinuitate denumită MOHO. Datorită densității mai mici și a grosimii mai mari, crusta continentală este mai ridicată și formează zonele de uscat (continentele), cu un procent de 40% din suprafața Pământului, iar crusta oceanică, reprezentând 60% din suprafața Pământului, este mai grea și formează zone depresionare, acoperite de ape, zone ce corespund oceanelor.

Crustă continentală

este formată din roci magmatice, metamorfice și sedimentare. Denisateta meadie a crustei continentale este de aproximativ 2,7g/cm3, mai puțin densă decât cea oceanică, de 2,9 g/cm3. Are o flotabilitate mai mare decât crusta oceanică, formând continentele și zonele de șelf. Crusta continentală este compusă dintr-un mozaic de roci de vârste diferite, cele mai vechi având aproximativ 4 miliarde de ani

Crustă oceanică

un tip de crustă terestră mai subțire și densă decât crusta continentală, care se găsește în mod uzual sub ocean. Crusta oceanică este compusă în primul rând din roci mafice bogate în fier și magneziu

Cuaternar

este perioada curentă și cea mia recentă dintre cele trei perioade ale Erei Cenozoice pe scara timpului geologic

Curenți de convecție

curenți circulari verticali formați într-un fluid datorită diferențelor de temperatură între partea din bază, cu o temperatură mai mare și partea superioară, cu o temperatură mai mică. Fluidul mai cald, care va avea implicit o densitate mai mică, va urca, iar cel rece, cu o densitate mai mare, va coborî, mișcarea continuând până la egalizarea temperaturilor.

Cută

o zonă din scoarța terestră care a fost îndoită datorită faptului că fost supusă unor presiuni enorme

Cutremur

o eliberare bruscă de energie, ce se propagă în roci și determină mișcarea violentă a terenului. În funcție de intensitate, poate genera distrugeri foarte mari. Cutremurele naturale au ca principale cauze mișcarea plăcilor litosferice sau acțiunea vulcanilor.

Deriva continentelor

teorie propusă de Alfred Wegener (1915) pentru a argumenta ideea că, în timp geologic, continentele își schimbă continuu poziția. Alfred Wegener nu a putut propune un mecanism care să poată explica modul în care se realizează deplasarea continentelor. Timp de o jumătate de secol, teoria a fost ignorată. Modelul tectonicii globale sau al plăcilor litosferice, dezvoltat în anii ‘60 -’70, a reușit să confirme ideea sa

Dorsală medio-oceanică

sistem de lanțuri vulcanice submarine, format de tectonica plăcilor. Este o zonă activă geologic, cu magamă nouă care iese constant pe fundul oceanului și în crustă și în apropierea rifturilor, de-a lungul axei rifturilor generând crustă oceanică și expansiunea fundului oceanic